Cum alegi cea mai bună mașină de pâine

Chiar dacă poate părea foarte comod să mergi până la magazinul de la colț pentru a cumpăra o pâine sau două cu câțiva lei, nimic nu poate fi comparat cu gustul pâinii făcut în casă la cea mai bună mașină pentru pâine, care ne amintește poate de pâinea la cuptor făcută de bunici odată.

De aceea în acest articol am decis să vă prezint cum alegeți mașini de pâine bune, precum și să vă ofer câteva recomandări de produse care au mulțumit fiecare client dar și care sunt foarte apreciate de experții din domeniu.

Cum alegi cea mai bună mașină de pâine

Înainte de a vorbi despre cum trebuie să alegeți cea mai bună mașină de pâine, trebuie să amintesc faptul că o pâine făcută în casă nu poate fi comparată cu pâinea din comerț. Asta deoarece avem libertatea să folosim orice ingrediente naturale dorim, astfel încât să obținem o pâine sănătoasă și gustoasă.

De asemenea, pâinea făcută în casă se păstrează mai mult timp decât pâinea din comerț și poate fi chiar mai ieftin să faci pâine acasă, decât să o cumperi.

Totodată, pentru a face pâine acasă poate fi folosit la fel de bine și cuptorul, însă o mașină de pâine reușește să facă o pâine mult mai gustoasă.

Nu mai prelungesc însă vorba prea mult și vă prezint mai jos cum alegeți cea mai bună mașină de pâine.

După funcționalitate

Unul dintre primele criterii de care trebuie să ții cont atunci când cauți cea mai bună mașină de pâine este funcționalitatea. Mai exact, o mașină de pâinea bună trebuie să poată oferi mai multe funcții, și nu numai cea de coacere a pâinii.

cea mai buna masina de paine

Există de exemplu mașini de pâine care pot face și alte produse precum pizza, baghetele, pizza dar și aluat pentru covrigi.

Totodată trebuie să țineți cont ca mașina de pâine să fie ușor de folosit, fără a fi încărcată cu tot felul de setări dificile. Astfel, uitați-vă după mașini de pâine cu care puteți face pâine doar din câteva apăsări de butoane. Nu trebuie să uităm însă că un bucătar cu experiență va opta pentru o mașină de pâine cât mai complexă.

După programele de funcționare

Un alt aspect de care trebuie să țineți cont numaidecât cont este numărul de programe de funcționare, asta deoarece cu cât sunt mai multe, cu atât este mai bine.

De asemenea, cea mai bună mașină de pâine trebuie să dispună numaidecât de programul rapid pentru pâine, cel pentru paste dar și cel pentru baghete și chifle. În timp, veți observa cât de utile sunt aceste programe și le veți iubi.

Câtă pâine poate face?

Este foarte importantă și capacitatea unei mașini de pâine. De obicei, o mașină de pâine mare va putea coace desigur mai multă pâine. De regulă, o mașină de pâine bună poate coace între 500 de grame și chiar mai mult de un kilogram de pâine.

Desigur că acest aspect îl veți stabili în funcție de necesități, deoarece este clar faptul că o familie formată doar din 2 membri va avea nevoie de o mașină de pâine cu o capacitate mai mică decât o familie de 5 membri, de exemplu.

Cât consumă o mașină de pâine?

Dacă sunteți genul de persoane care vor să facă economie, atunci cu siguranță vă întrebați deseori cât consumă un dispozitiv înainte de a-l cumpăra. De aceea consumul unei mașini de pâine este un criteriu după care puteți căuta mașini de pâine bune. Acest aspect îl veți stabili, la fel ca în cazul capacității, după propriile nevoi și preferințe.

Accesorii incluse

La fel ca în cazul a multor electrocasnice, accesoriile incluse reprezintă un criteriu după care puteți alege cea mai bună mașină pentru pâine. De exemplu, aceste electrocasnice trebuie să vină numaidecât cu un ghid de utilizare dar și cu o cuvă de copt.

Există însă și mașini de pâine bune care vin la pachet cu accesorii precum sunt tăvile pentru baghete, cuțite, pensule, tăvi, suporturi și multe altele. Există chiar și mașini de pâine care vă oferă și un fel de carte de rețete, cu sfaturi pentru obținerea mai multor tipuri de pâine și produse.

Design

Ultimul aspect de care trebuie să țineți cont atunci când mergeți la cumpărături și doriți să alegeți o mașină de pâine bună este designul. Iar aici nu mă refer numaidecât la aspectul acestuia, cât și la alte detalii practice precum e greutatea sau dimensiunile. Asta deoarece cu siguranță nu vă doriți o mașină de pâine căreia să nu îi găsiți locul în casă.

Un aspect de care trebuie să țineți cont numaidecât este materialul din care a fost concepută cuva. Cea mai bună mașină de pâine are o cuvă din inox, acesta fiind un material foarte bun de coacere dar și ușor de curățat.

De asemenea, geamul ar trebui să fie transparent, deoarece astfel poți vedea când e gata pâinea, chiar dacă aparatul te va anunța oricum.

Și afișajul mașinii de pâine este important. Asta deoarece poate face aparatul mai ușor de folosit, dar îi oferă și un design mai plăcut.

Cele mai bune mașini de făcut pâine – recomandări personale dar și de la cumpărători

Nu sunt cu gândul împăcat până când nu vă recomand și cele mai bune mașini de făcut pâine, deoarece trebuie să fiu sigur că în următoarele zile veți începe să consumați pâinea gătită chiar de voi.

Astfel, în rândurile următoare vă voi recomanda mai multe mașini de pâine bune, care au impresionat atât cumpărătorii cât și experții din domeniu.

1.Star-Light MB-450W

Star-Light MB-450WUna dintre cele mai bune mașini de pâine este Star-Light MB-450W, iar motivele pentru care o numesc așa sunt chiar mai jos:

  • 12 programe.
  • Preț foarte bun.
  • Capacitate de 700 de grame.
  • Consum mic.
  • Funcții multe.

2.Tefal Home Bread Baguette PF610138

Tefal Home Bread BaguetteO altă mașină de pâine foarte bună este Tefal Home Bread Baguette PF610138, care dispune de o mulțime de avantaje:

  • Număr de 16 programe.
  • Capacitate de 1500 grame.
  • Foarte ușor de folosit.
  • Multe accesorii incluse.
  • Numai reviewuri pozitive.

3.Philips HD9046/90

Philips HD904690A treia mașină de pâine bună pe care v-o recomand este Philips HD9046/90, care dispune numai de specificații de top:

  • Număr de 14 programe.
  • Capacitate de 1 KG.
  • Ușor de folosit.
  • Design modern.
  • Preț accesibil.

Așadar, acestea sunt recomandările mele pentru cea mai bună mașină de pâine, însă dacă doriți să vedeți și alte modele, veți găsi aici o listă completă cu mașini de pâine ieftine.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.