fbpx

Un blog care te invata sa ai grija de casa ta

Cel mai bun uscător de rufe foarte util pentru oricine

Electrocasnice 34

Te-ai gandit vreodată să îți iei cel mai bun uscător de rufe? Poate că nu, mulți nu își cumpără un astfel de aparat, chiar dacă este foarte util. Un uscător de rufe te va ajuta să usuci rufele foarte repede, fără a le mai întinde și fără a aștepta mai ales iarna să se usuce rufele.

Astfel, imediat după ce speli rufele, vei putea să le usuci iar mai apoi să le îmbraci.

Marele avantaj este, după cum spuneam și mai sus, faptul că rufele se usucă foarte repede și le vei putea îmbrăca imediat după. De asemenea, există mai multe tipuri de uscătoare precum uscătoarele de rufe electrice sau pe gaz. Cele pe gaz nu sunt prea întâlnite, dar sunt ceva mai scumpe. Ambele tipuri sunt însă bune.

De asemenea, tipul de uscare poate fi la rândul său cu condesare sau cu evacuare. Cel cu evacuare e greu e instalat dar e mai eficient și consumă mai puțin, în timp ce uscarea cu condesare nu necesită o instalare greoaie.

Cel mai bun uscător de rufe costă între 1200 și 2500 de lei, prețul fiind ceva mai mare pentru modelele de top.

Cel mai cumpărat uscător de rufe în acest an: Electrolux EDC2086GW3

Uscator de rufe Electrolux EDC2086GW3, Condensare, 8 kg, LCD, Alb

Dacă vrei să-ți cumperi acum un uscător de rufe bun și ai nevoie de o recomandare rapidă, eu recomand Electrolux EDC2086GW3. 

Acesta dispune de condensare și îți pune la dispoziție o capacitate de uscare de 8 KG. Iar pentru un control mai facil, vei putea folosi ecranul LCD. Există și programe pentru diferite materiale, iar încărcarea este de tip frontală. Foarte util este și senzorul de uscare. De remarcat este însă și numărul mare de review-uri pozitive pe care e are pe eMag. Prețul este și el unul foarte bun.

Click pentru preț!

Cum să alegi cel mai bun uscător de rufe pentru a economisi timp prețios

Dacă te-ai lovit deseori de problema că ai nevoie de o cămașă anume dar încă nu s-a uscat, atunci ar trebui să-ți iei un uscător de rufe bun. Când îl alegi trebuie să ții cont de câteva aspecte: capacitate de uscare, senzor de umiditate, programe, consum, zgomot și garanție.

Pe larg discut despre acestea în rândurile următoare:

1.Capacitate de uscare

Un prim aspect de verificat la un uscător de rufe bun este capacitatea de uscare. Aceasta o vei alege în nevoi. Dacă ai o familie de 4-5 membri, poți alege un uscător cu capacitate de 8-9 kg, iar dacă familia este mai mare sau mai mică, atunci poți crește sau reduce din capacitate.

Foarte util în acest senz este senzorul de încărcare ce te va ajuta să folosești cantitatea de rufe necesară atunci când le usuci, iar dacă ai pus prea multe, senzorul te va avertiza.

2.Senzor plus programe

Senzorul de umiditate reprezintă un alt aspect foarte important în cazul unui uscător de rufe. Senzorul de umiditate este o tehnologie modernă care transmite uscătorului atunci când rufele sunt uscate, acesta oprindu-se și ajutându-te să faci economie de energie.

Dacă uscătoarele de demult foloseau un termostat care nu era chiar atât de eficient, acum acestea moderne folosesc acest senzor care s-a dovedit a fi foarte util.

De asemenea, la fel ca o mașină de spălat bună, și un uscător de rufe trebuie să aibă cât mai multe programe. Mai exact, programele esențiale ce trebuie să fie prezente sunt: uscarea delicată, programul mixt, programul sport, dar poți să cauți și alte programe pentru materiale mai groase, pentru lână șamd.

3.Caracteristici

Pe lângă aspectele despre care am discutat mai sus, ar mai trebui să ții cont și de altele precum ușurința de folosire, clasa energetică ce ar trebui să fie cel puțin A sau A+, precum și zgomotul care nu ar trebui să depășească cu mult nivelul de 70 dB.

4.Garanție

Vei investi ceva bani achiziționându-ți cel mai bun uscător de rufe, așa că nu vrei să-ți iei altul peste un an sau doi pentru că s-a stricat. De aceea ar trebui să iei un model cu garanție de cel puțin 24 de luni precum și, dacă există posiblitatea, să extinzi garanția cu încă un an sau doi.

Cele mai bune uscătoare de rufe care te ajută să economisești timp

Așadar, dacă ai decis să-ți iei și tu un uscător de rufe bun, ar trebui să alegi unul din modelele pe care vi le recomand mai jos:

Uscător de rufe cu condensare Beko DU7133GA0

cel mai bun uscător de rufeUn model foarte apreciat este Beko DU7133GA0. Dotări:

  • Capacitate 7 kg.
  • 16 programe.
  • Clasa B.
  • Sisteme de siguranță.
  • Uscare prin condesare.
  • Preț bun.
  • Zgomot 65 db.

Click pentru preț!

Uscător de rufe Beko DPY8405GXB2

uscator-de-rufe-beko-dpy8405gxb2-condensare-cu-pompa-de-caldura-8kg-clasa-aUn alt candidat ideal pentru cel mai bun uscător de rufe este și acest model Beko. Dotări:

  • Capacitate de încărcare de 8 KG.
  • Clasa A++.
  • 16 programe.
  • Funcții multe.
  • Sisteme de siguranță.
  • Zgomot 66 dB.

Click pentru preț!

Uscator de rufe Electrolux EDH3686GDE

uscator-de-rufe-electrolux-edh3686gde-condensare-cu-pompa-8-kg-casa-a-lcd-albUltima mea recomandare este acest uscător bun de la Electrolux. Dotări:

  • Condesare cu pompă.
  • 8 kg capacitate.
  • Clasa A+.
  • Mai multe programe.
  • Sisteme de siguranță.
  • Programare întârziată.

Click pentru preț!

Așadar, acesta este articolul meu despre cel mai bun uscător de rufe, iar dacă doriți să vedeți mai multe uscătoare bune, puteți să intrați pe accest magazin online.

4 Comments

  1. Salut, Adi, ce imi recomanzi sa aleg intre Beko DU7133GA0 și Electrolux EDC2086GW3?

    1. Ca și preț, Beko DU7133GA0 este mai accesibil, iar Electrolux EDC2086GW3 văd că are un preț cu 500 de lei mai mare, aproximativ. Desigur, modelul Electrolux are și o capacitate mai mare și caracteristici puțin mai bune, nu foarte mult. Ca și review-uri sau brand, eu îți recomand modelul Beko.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.