fbpx

Un blog care te invata sa ai grija de casa ta

Activitățile pe care orice gospodar trebuie să le facă toamna

În grădină 6
activitati de toamna

Toamna vine la pachet cu foarte multe activități ce trebuie făcute prin curte. Iar un om gospodar ține să aibă grijă de toate, astfel încât curtea lui să-i fie mereu curată și bine pusă la punct. Așa că ne-am gândit să-i venim în ajutor cu un articol despre activitățile de toamnă.

Rolul acestui articol este întocmai acela de informare. Îți prezentăm care sunt activitățile pe care trebuie să le faci pe lângă casă. Asta pentru a nu uita nici măcar o mică trebușoară ce trebuie pusă la punct.

activitati de toamna

Activități pentru toamnă – iată care sunt lucrările pe care trebuie să le faci pe lângă casă

Dacă vrei ca toamna asta să fii cât mai activ și să pui toate treburile la punct, iată ce ai de făcut:

Ai grijă de mobila din grădină

Cu siguranță toamna vei petrece mult mai puțin timp în grădină decât vara. Iar asta pentru că sunt condiții climatice mai puțin favorabile. Așa că, până în sezonul viitor, ar trebui să ai grijă de ele. Le poți acoperi cu o prelată și să le pui într-o magazine sau sub o terasă. Grătarul ar trebui pus și el la dus, până pe 1 mai. Sau dacă vine vreme bună mai repede, îl poți scoate la soare mai repede.

mobilier gradina

Ocupă-te de etanșarea geamurilor

Dacă ai o casă cu geamuri vechi, atunci ar trebui să te asiguri că etanșarea este perfectă. Iar asta deoarece temperaturile scad, iar tu vrei cu siguranță să fie cât mai cald în casă. Folosește garnituri de etanșare și astfel vei păstra căldura în casă cât mai bine.

geamuri casa

Curăță coșul de fum

Dacă stai la casă iar încălzirea se face cu ajutorul sobelor, sau a unei centrale pe lemne atunci e foarte probabil să ai și un coș pentru evacuarea fumului. Ei bine, dacă temperaturile scad, crește nevoia de a încălzi casa. Și cel mai probabil vei face focul cât mai curând. De aceea trebuie să te asiguri că ai curățat cât mai bine coșul de fum.

Iar dacă nu te încumeți la o asemenea treabă, poți apela la o persoană specializată în acest sens.

curatare cos de fum

Mută florile în casă

Primăvara majoritatea gospodinelor aleg să scoată florile afară pe terasă, pentru a se bucura de aer curat și mai multă lumină. Acum însă acestea trebuie duse înapoi înăuntru, la o temperatură corespunzătoare. Asta deoarece un îngheț neașteptat poate provoca foarte multe pagube.

Astfel, în perioada rece trebuie să avem grijă ca plantele noastre să se afle la o temperatură cât mai prietenoasă.

Le poți înlocui însă cu flori de toamnă, care fac față cu brio temperaturilor reduse. Și cu siguranță există o mulțime de flori de toamnă pe care le poți planta pentru a te bucura de culori vii chiar și atunci când întreg peisajul este unul ruginit. Pe Agrointel găsiți un articol special despre flori de toamnă. Vă puteți inspira și de acolo.

flori la ghiveci

Câtă grijă ai de natură?

Cu toții ar trebui să avem cât mai multă grijă de mediul care ne înconjoară. De exemplu, păsările sunt foarte expuse temperaturilor reduse și de cele mai multe ori nu se pot apăra. Așa că le poți oferi tu o mână de ajutor. Și cu siguranță va fi distractiv precum și educativ pentru întreaga familie. Implică-i și pe cei mici.

Realizează căsuțe pentru păsări pe care să le pui în copacii din curte. Totodată pune-le și rezerve de mâncare și verifică din când în când să vezi dacă nu au terminat rezervele.

casuta pasari

Adună toate resturile vegetale pentru a le transforma în compost

Cu siguranță grădina ta e plină de frunze și alte plante care s-au trecut. Nu ar trebui să le arunci sau să le arzi. Iar asta deoarece pot fi folosite pentru a realiza compost.

Compostul este un îngrășământ natural realizat din resturi vegetale. Trebuie doar să le aduni pe toate într-un container ceva mai mare. În timp acestea se vor transforma într-un îngrășământ ideal pentru plantele din grădina ta.

Iar dacă vrei să ai fructe și legume 100% naturale în grădină, compostul ar trebui să fie unul dintre principalele metode pentru a le îmbogăți solul. Vom realiza curând un articol despre compost și vom adăuga un link aici pentru a-l găsi mai ușor.

compost

Nu uita de trandafiri

În curând trandafirii ar trebui curățați și protejați cu ajutorul unui mușuroi de pământ. Astfel vor trece mai ușor peste temperaturile reci din următoarea perioadă, fără a fi afectați. Nu uitați deci de aceste procedee foarte importante, dacă doriți să aveți și anul viitor trandafiri plini cu flori.

trandafir

Așadar, acestea sunt o mare parte din lucrările pe care trebuie să le faci toamna în grădină.

One Comment

  1. Mereu e ceva de facut daca stai la casa, dar cu atat mai multe toamna.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.