Ventilatoare bune pentru zile călduroase

Suntem oficial în cel mai călduros sezon al anului, temperaturile cresc de la o zi la alta, deci tot mai multe persoane caută ventilatoare bune pentru casă astfel încât să poți lucra sau pur și simplu pentru a se simți mai bine în propria casă, fără să transpire și să moară de cald.

De aceea am ales ca în acest articol să vă ofer o soluție pentru zilele călduroase, și anume cele mai bune ventilatoare, o alternativă foarte bună pentru cei care nu își permit nici măcar un aparat de AC portabil, iar în rândurile următoare veți găsi un ghid despre cum poți alege cel mai bun ventilator precum și recomandări de ventilatoare foarte bune.

Marele avantaj al ventilatoarelor pentru casă sau grădină este chiar prețul, care poate porni de la 100 de lei și, în funcție de dotări, poate depăși prețul de 600 de lei. De asemenea, este foarte ușor de instalat și de transportat.

Cum alegi cel mai bun ventilator pentru acasă sau pentru grădină

Așadar, dacă ai decis ca în această vară temperaturile ridicate să nu mai reprezinte o problemă pentru tine, atunci ar trebui să citești ghidul de mai jos înainte de a te uita după ventilatoare bune.

Pe scurt, va trebui să vezi dacă piciorul este unul reglabil, care este numărul de viteze, dacă dispune de funcții speciale, materialul din care s-a făcut elicea, puterea și alte aspecte.

1.După numărul de viteze

Unul dintre cele mai importante criterii de alegere a unui ventilator bun este numărul de viteze. Acesta ar trebui să aibă măcar 3 viteze, astfel încât să poți răci o cameră cât mai rapid, după care să reduci viteza. De asemenea, dacă ventilatorul ales are și o telecomandă, atunci ar fi și mai util, deoarece îl vei putea controla de la distanță.

2.Ventilatoarele sunt de mai multe tipuri

Există mai multe tipuri de ventilatoare care se aleg în funcție de tipul de încăpere unde va fi folosit. Ventilatoarele cu un singur picior sunt mai înalte, și sunt totodată mai eficiente, mai ales datorită faptului că ocupă puțin spațiu. Pentru camerele mici însă poți folosi și un ventilator de podea.

3.După dimensiuni și greutate

La fel cum spuneam atunci când am vorbit despre aparate de aer condiționat portabile, este foarte important ca ventilatorul să fie cât mai ușor de transportat dintr-o cameră în alta, deoarece portabil fiind, va apărea deseori nevoia de a-l muta din bucătărie în dormitor, de exemplu.

Atenție însă la diametrul elicelor, care ar trebui să fie de minim 40 cm, pentru o eficiență sporită.

4.Funcții

Dacă vrei cel mai bun ventilator atunci ar trebui să te uiți și la ventilatoarele cu apă, deoarece acestea pot răci o cameră cu până la 8 grade, iar dacă vrei să faci un grătar și să ai un aer cât mai suportabil, atunci ar trebui să folosești un astfel de ventilator. Totuși, un ventilator cu apă este ceva mai scump.

Există desigur și mai multe tipuri de ventilatoare cu apă: cu pulverizator și recipient, acestea fiind foarte puternice, având un recipient ce trebuie umplut cu apă, însă sunt ceva mai grele, și ventilatoarele care pot fi racordate la apă, fiind perfecte pentru grădină atunci când ai un robinet în apropiere.

5.Putere

Puterea este desigur un alt criteriu foarte important de care trebuie să ții cont atunci când cauți ventilatoare bune pentru casa ta. Cel mai bun ventilator are deci o putere de minim 50W, pentru camere de 14 mp, iar dacă vorbim despre un ventilator pentru grădină, atunci puterea ar trebui să fie de minim 200 W și să dispună de funcția de pulverizare apă.

6.Garanție

La fel cum am zis de fiecare dată când am vorbit despre electrocasnice, garanția ar trebuie să fie de minim 2 ani.

Recomandări de ventilatoare bune pentru casă și grădină

Așadar, dacă ai decis că vrei cel mai bun ventilator pentru casa ta, atunci ar trebui să alegi unul dintre cele de mai jos:

1.Ventilator Adler AD 7303, Alb

cel mai bun ventilatorUnul dintre cele mai bune ventilatoare este Adler AD 7303, care dispune de mai multe caracteristici:

  • Ventilator de podea.
  • Putere de 45 W.
  • 3 trepte de viteză.
  • Elice de 30 cm. 
  • Preț accesibil.

2.Taurus Ponent 16 C Elegance

ventilatoare buneUn ventilator cu picior foarte bun este Taurus Ponent 16 C Elegance, care dispune de mai multe dotări interesante:

  • Ventilator cu picior.
  • Putere 41W.
  • 3 viteze.
  • Poate fi racordat la rețeaua de apă. 
  • Review-uri pozitive.
  • Preț bun.

3.Orion OF1-SM616 R

Orion OF1-SM616 RUltimul de pe lista mea de ventilatoare bune este Orion OF1-SM616 R, unul dintre cele mai bune ventilatoare, după părerea mea:

  • Ventilator cu pulverizare.
  • Putere de 75W.
  • Alimentare la rețea.
  • Elice de 40 cm.
  • Telecomandă.
  • Recipient pentru apă și alarmă.

Așadar, acestea sunt recomandările mele de ventilatoare bune, însă dacă doriți să vedeți și alte modele de ventilatoare, puteți da click aici pentru o listă mai mare, iar dacă aveți întrebări, puteți folosi secțiunea de comentarii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here