Cea mai bună plită pe gaz incorporabilă

Am vorbit tot mai des în ultimul timp despre plite, iar asta pentru că știu că-s utile, motiv pentru care am ales să continui cu un articol despre cea mai bună plită pe gaz incorporabilă.

O plită incorporabilă pe gaz este utilă atunci când te poți racorda ușor la gaz dar și când poți să-ți faci mobilierul la comandă, astfel încât să ai o bucătărie cu aspect foarte fain.

De asemenea, o plită pe gaz este apreciată mai ales pentru prețul ei accesibil, pentru faptul că-s ușor de întreținut (mai ales că poți folosi majoritatea tipelor de oale) dar și faptul că nu se zgârie prea ușor.

Atenție: atunci când îți cumperi un electrocasnic pe gaz, ar trebui să ai și un senzor pe gaz. Pentru siguranță!

Cum să alegi cea mai bună plită pe gaz incorporabilă cu costuri mici și performanțe de top

Așadar, dacă vrei cea mai bună plită pe gaz incorporabilă, va trebui să ții cont de aspecte precum puterea arzătoarelor, materialul elementelor precum și de sistemele de siguranță, deoarece vorbim totuși despre gaz.

1.Puterea arzătoarelor

Așa cum ziceam și mai sus, puterea arzătoarelor reprezintă un aspect important. De fapt, poate chiar cel mai important atunci când vrei cea mai bună plită pe gaz incorporabilă.

În funcție de putere, arzătoarele vor încălzi mai repede mâncarea. Puterea poate fi de la 750 W și peste 3500 W pentru arzătorul cel mai mare dedicat gătitului WOK.

De asemenea, un alt criteriu după care se alege o plită pe gaz bună este numărul arzătoarelor. Acesta poate fi de la 2 până la 7, iar alegerea o veți face în funcție de propriile nevoi.

Eu vă recomand să alegeți o plită pe gaz incorporabilă cu cel puțin 4 arzătoare (dintre care 1 mare, 2 medii dar și unul mic).

2.Materialul ochiurilor

Cel mai bun material pentru arzătoarele unui aragaz este fonta, deoarece vorbim despre un material rezistent și are totodată și o durată de viață ceva mai mare. Totuși, marele dezavantaj al fontei este acela că poate crăpa ușor dacă se face trecere de la temperatură mare la cea mică, turnând apă.

De aceea, înainte de spăla un arzător, trebuie să îl lași să se răcească.

Mai există și arzătoare din oțel emailat și din fier, însă acestea nu sunt la fel de bune ca fonta.

3.Materialul din care a fost făcut suportul

Materialul suportului este și el un detaliu foarte important ce nu prea poate fi ignorat.

Materialele pe care le vei întâlni pe piață sunt inoxul, sticla vopsită precum și schott-ceran. Inoxul este cel mai ieftin și cel mai des întâlnit, iar dezavantajul este faptul că se zgârie ușor și e greu de întreținut.

Un alt material pretențios este și sticla vopsită, care arată foarte bine, dar se zgârie ușor și chiar poate fi spartă.

Schott-ceranul reprezintă o combinație de sticlă și ceramică, având un preț mai mare însă foarte multe avantaje.

De asemenea, grătarul ar trebui să fie din fontă, deoarece poate fi ușor de curățat și are și o greutate mai redusă. De asemenea, ar trebui să cauți o plită ce poate fi spălată în mașina de spălat vase.

4.Caracteristici

Ei bine, după cum spuneam și mai sus, dacă iei un grătar pe gaz, va trebui să cumperi și un detector de gaz sau unul de fum. Instalarea trebuie făcută desigur de un tehnician.

Totuși, chiar dacă trebuie să vă instalați aparate suplimentare, mai trebuie să vină și aragazul cu sisteme de siguranță precum autoînchiderea, dar și mecanisme de siguranță pentru copii.

Aprinderea electrică trebuie să fie și ea prezentă la cea mai bună plită pe gaz incorporabilă, iar montajul trebuie să poată fi făcut la nivelul blatului.

5.Garanție

La fel cum am zis-o de zeci de ori pe acest blog, garanția trebuie să fie de minim 24 de luni.

Cele mai bune plite pe gaz incorporabile – recomandări de la cumpărători

Așadar, dacă vrei una dintre cele mai bune plite pe gaz incorporabile, eu vă voi recomanda mai jos câteva modele de top.

Plită incorporabilă pe gaz Electrolux EGT6142NOK

cea mai bună plită pe gaz incorporabilăO primă recomandare pentru cea mai bună plită incorporabilă pe gaz este Electrolux EGT6142NOK. Dotări:

  • 4 arzătoare.
  • Aprindere electrică.
  • Grătare din fontă.
  • Termocupluri pentru siguranță.
  • Material din sticlă.

Click pentru preț!

Plită incorporabilă pe gaz Whirlpool AKM 226 IX

Plita incorporabila Whirlpool AKM 226 IXO altă recomandare de plită incorporabilă pe gaz bună este Whrilpool AKM 226 IX. Dotări:

  • 4 arzătoare.
  • Aprindere electrică.
  • Material din inox.
  • Grătar și siguranță.
  • Preț accesibil.

Click pentru preț!

Plită incorporabilă pe gaz bună Whirlpool GOS 6415 NB

Plita incorporabila Whirlpool GOS 6415 NBUltima mea recomandare pentru cea mai bună plită pe gaz incorporabilă este Whirlpool GOS 6415 NB. Dotări:

  • 4 arzătoare.
  • Aprindere electrică.
  • Grătare din Fontă. 
  • Review-uri pozitive.

Click pentru preț!

Așadar, acestea sunt recomandările mele pentru cea mai bună plită pe gaz incorporabilă, însă dacă doriți să vedeți și alte modele, atunci puteți da click aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.